GoPro deschide un sediu în București și va angaja 100 de persoane

Andrei Bădescu

Updated on:

BIZ
2 minutes

Nu este un secret pe piață faptul că GoPro este într-o continuă scădere de câteva luni încoace. De ce a căzut GoPro pe bursă este un subiect destul de lung; ultima scădere a fost din cauza rezultatelor proaste în materie de vânzări a ultimului lor produs, GoPro Hero 5. Din punctul meu de vedere, produsul în sine este foarte bun însă a ajuns la o maturitate care nu mai poate genera boom-uri în vânzări.  În același timp, în comparație cu alți competitori de pe piață, în special cu cei din China, prețurile celor de la GoPro sunt mult mai mari, la fel cum și rezultatele produselor sunt la alt nivel.

Screen Shot 2017 02 28 at 00.23.21

Revenind la oile noastre… GoPro a fost înființată în 2002 și are venituri anuale de circa 1,5 miliarde dolari și un număr de 1.500 de angajati. În scurt timp, vor ajunge la 1600 :).

În antiteză cu evoluția acestora pe bursă, americanii au decis să deschidă un sediu nou în București. Ca prim pas, acest sediu va găzdui 100 de angajați, sub îndrumarea lui Ioan Bărbulescu[ref]Ioan Bărbulescu –  Linkedin [/ref] din poziția de Director General GoPro București și va avea deschiderea oficială pe data de 1 Martie.

Strategia pentru deschiderea acestui sediu este destul de simplă, costuri reduse, restul sunt detalii; nu este un secret că încă suntem cei mai ieftini din Europa. Oracle, Luxoft, Endava, Adobe, IXIA, Ubisoft, Gameloft și toți ceilalți… brace yourselves GoPro is coming :).

Decizia de a extinde operațiunile de inginerie software ale companiei GoPro în București se aliniază cu prioritățile noastre pentru 2017: consolidarea operațiunilor de execuție și gestionarea costurilor. România este o piață ofertantă în zona de resurse umane și talente care au studiat la universități de prestigiu, precum o zonă atragătoare pentru cele mai cunoscute companii de tehnologie la nivel mondial. Avem ocazia să impulsionam aceste talente și să ne concentram furnizorii externi de servicii IT și software într-o echipă la nivel central, care să fie extrem de eficientă. – CJ Prober – Director Operațiuni GoPro

Procesul de recrutare are loc pe 8 și 9 Martie în cadrul TechHub, Strada Nicolae Filipescu 39-41, sector 2, București. Evenimentul se va desfășura între orele 7:00 si 22:00. Oare printre beneficii se vor număra și un număr de acțiuni? Rămâne de văzut…

Conform celor de la cariereonline.ro, valorile esenţiale ale companiei sunt:

  • Fă-ţi prieteni
  • Păstrează echilibrul
  • Integritate întotdeauna
  • Trage tare
  • Nu face treaba de mântuială
  • Fii erou

Beneficii GoPro București

  • Acces în programul Live it. Eat it. Love it. – Două ore dedicate în timpul săptămânii pentru că angajaţii să surprindă momentele importante pentru ei cu propriul Go Pro
  • GoPro personal
  • clasicul “salariu competitiv”

Lista joburilor GoPro București poate fi accesată accesând link-ul acesta.

Pentru aceia care din nu știu ce motive doresc stickere GoPro, pot fi obținute gratuit aici completând formularul.

Leave a Comment