Sectorul de Business Services este într-o continuă creștere în ultimii 5 ani la noi în țară, gurile rele ar spune ca una prea accelerată cu un sfârșit apoteotic pe termen mediu; multe companii au deschis sedii noi sau extins portofoliul de activități în țara noastră datorită costurilor reduse per capita, Accenture numărându-se printre acestea, urmând să deschidă în Decembrie cel de-al 7-lea centru din țara noastră. Concurența este destul de strânsă, pe piața din Brașov fiind deja cei de la TATA, CGS, NTT, CCC, Arvato, e-Value (membru OTE group), Optima și altele.

Situat în Coresi Business Park, noul centru din Brașov face parte din Accenture Global Delivery Network și va oferi un mediu de lucru colaborativ și acces la o rețea globală de profesioniști – în special din America de Nord și Europa de Vest, cu o experiență extinsă într-o gamă largă de tehnologii și instrumente pentru managementul proceselor de business.


Cine sunt cei de la Accenture

În România, Accenture are peste 2.700 de profesioniști, în cinci orașe (București – două birouri, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași și Timișoara), și livrează o gamă largă de servicii și soluții în domenii precum consultanță, digital, tehnologie și operațiuni. Cei mai mulți clienți se află în Europa. Cu 318.000 de profesioniști în mai mult de 50 de centre – birouri Accenture și locații ale clienților -, Accenture Global Delivery Network este cel mai mare și mai diversificat grup de profesioniști în strategie, consultanță, digital, tehnologie și operațiuni din lume.

Care sunt salariile în Accenture România

  • Account Receivable – 2700 RON NET
  • Finance Analyst – 3100 RON NET
  • Oracle Application Specialist – 3100 RON NET
  • HR Generalist – 3500 RON NET
  • IT Analyst – 3500 RON NET
  • Sr. Analyst – 3500 – 4500 RON NET
  • Analist Programator – 4000 RON NET
  • Team Leader – 4000 RON NET
  • Network Engineer – 4000 – 5000 RON NET
  • Systems Integration Consultant – 5000 RON NET
  • Project Manager – 6000 RON NET
  • Operations Delivery Manager – 7000 RON NET

Care sunt beneficiile în Accenture România

  •  Tichete de masă
  •  Primă de sărbători
  •  Asigurări servicii medicale
  •  Asigurare medicală pentru membrii familiei
  •  Asigurări servicii stomatologice
  •  Asigurare de pensie facultativă
  •  Asigurare de viață
  •  Telefon de serviciu
  •  Program flexibil
  •  Work from home
  •  Concediu de maternitate & paternitate
  •  Concediu de creștere a copilului
  •  Concediu medical
  •  Abonament la sala de fitness / masaj
  •  Tichete cadou
  •  Pachet gradiniță copii
  •  Cafea sau sucuri oferite gratuit
  •  Traininguri / formări profesionale oferite gratuit sau cu reducere
  •  Team building-uri / evenimente de relaxare oferite de către companie

Notă: Informațiile listate mai sus sunt bazate pe informații preluate fie de pe UndeLucram.ro fie de pe Glassdoor.com și nu sunt confirmate oficial de către companie.


Pe lângă nevoia de vorbitori de germană pe care o poate acoperi Brașovul, o altă limbă care probabil a fost un plus în decizia locației, pe lângă infrastructura orașului și costurile per capita, a fost probabil și limba maghiară.

Sunt foarte curios dacă liceele Honterus și Șaguna pot susține nevoia de vorbitori de germană a firmelor din sectorul de Business Services.

Pentru cei interesați de job-uri Accenture în Brașov, click aici.

Tags: , , , , ,

ABOUT THE AUTHOR:

Andrei Bădescu | Transition Project Manager @ Stefanini & Owner @ breakfix.ro
LinkedIn | Twitter | Profil Facebook

Next Article >

Leave A Response