Diaspora a primit vot prin corespondență

Andrei Bădescu

Updated on:

3 minutes
vot-strainatate

Românii din diaspora se pot înregistra de duminică (28 iulie) pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secții mai aproape de domiciliul sau reședința lor, la alegerile prezidențiale, anunță AEP[ref]AEP – Autoritatea Electorală Permanentă – website[/ref]. Înscrierile încep la 12.00, ora României, vor dura până pe 11 septembrie și se pot face pe www.votstrainatate.ro.

La accesarea portalului veți putea alege una din cele două secțiuni disponibile:

  • Alegător în străinătate la o secție de votare
  • Alegător în străinătate prin corespondență
Până în momentul de față, sunt 1065 de cereri pentru vot la secția de votare și 979 de cereri pentru votul prin corespondență

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, până cel mai târziu la data de 11 Septembrie 2019, ora 23:59:59.

Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu drept de vot, care locuiește în străinătate și deține documente valabile de ședere din partea statului respectiv, solicită transmiterea prin poștă a documentelor de vot la adresa sa de corespondență.

Cum te înscrii pentru votul prin corespondență

Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular on-line, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Lista documentelor care dovedesc dreptul de ședere în străinătate este cuprinsă în Ordinul 500/2016 privind documentele care atestă reședința în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016.

După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza.

AEP mai precizează că validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către Autoritate, în termen de cinci zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control.

Când vor putea vota prin corespondență

Potrivit unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota începând cu vineri, 8 noiembrie și respectiv vineri 22 noiembrie, în cazul celui de-al doilea scrutin. Așadar, diaspora va avea la dispoziție 3 zile pentru a-și exprima dreptul de vot.

Votul se va putea desfășura până cel mult la ora 23:59 în ziua închiderii secției de votare, atât în țară cât și în afară, în cazurile prevăute în Legea 148/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, promulgată de președinte pe 23 iulie.

Cum votezi prin corespondență

Vei primi prin poștă toate documentele necesare (plicuri speciale, autocolantele cu care îți vei exprima votul, certificatele de alegător etc) pentru ambele tururi de scrutin și instrucțiunile de utilizare. Toate aceste documente va trebui să le depui în cutia poștală sau la un oficiu poștal conform cu instrucțiunile primite.

Dacă te răzgândeşti şi alegi să votezi în persoană la secţia de votare după ce te-ai înscris ca alegător prin corespondenţă, va trebui să dai o declaraţie pe propria răspundere că nu ai votat prin corespondenţă. Votul prin corespondenţă se consideră exprimat în momentul în care biroul electoral primeşte plicul trimis de tine prin poştă; potrivit legii, după ce votul tău a fost primit prin poştă nu vei mai putea vota la secţia de votare, deoarece ai dreptul la un singur vot.

sursă foto

Leave a Comment