De la 1 iulie, orice comandă extracomunitară este purtătoare de TVA

Andrei Bădescu

NEWS
4 minutes
Colete Extracomunitare Posta Romana

După încercările timide din 2017 (încercarea #1, #2 și #3), ANAF a pus piciorul în prag; toate comenzile online extracomunitare, de la 1 iulie sunt purtătoare de TVA.

anaf vama
— ANAF – customs.ro

“Începând cu data de 1 iulie 2021, mărfurile importate în UE vor fi supuse TVA”

Informare grafică ANAF – link

Observație: Articol în curs.

Ce înseamnă noua reglementare vamală?

Până acum, atunci când făceai cumpărături din China sau orice altă țară non-UE, dacă valoarea produsului nu depășea 10 euro, erai scutit de plata TVA de 19%. Lucru acesta s-a schimbat începând cu 1 iulie, ca urmare a unei directive a Uniunii Europene[ref]EC Europa – Taxare, vamă și TVA business[/ref], ceea ce înseamnă că vor exista taxe vamale pentru comenzile extracomunitare.

Din păcate, Poșta BSI nu a dispărut; ca și până acum, dacă ai cumpărat din China sau orice altă țară non-UE produse care depășesc valoarea de 10 euro, acestea ajung într-un oficiu poștal vamal. (oficiu poștal unde poate fi încasat TVA și eventual taxe vamale).

Ce colete vor ajunge la Poșta Vamală?

  • trimiterile poștale, indiferent de valoare, având ca destinatari persoane juridice cu sediul la nivelul întregii țări, cu excepția Municipiului București și a Județului Ilfov (pentru acestea formalitățile vor fi în continuare efectuate la nivelul Biroului de Schimb Internațional București);
  • toate trimiterile poștale din categoria colete și EMSindiferent de valoare, ai căror destinatari nu împuternicesc Poşta Română pentru efectuarea formalităţilor vamale;
  • trimiterile din categoria poștei de scrisori (recomandate sau trimiteri simple), având valoare peste 150 euro și ai căror destinatari nu împuternicesc Poşta Română pentru efectuarea formalităţilor vamale;

Clienții care doresc să facă singuri formalitățile vamale, la nivelul oficiilor poștale cu asistență vamală, se pot adresa pentru clarificări privind formalitățile necesare aplicabile începând cu data de 1 iulie 2021, direct autorităţii vamale (birouri vamale, direcții regionale vamale, Direcția Generală a Vămilor) datele de contact fiind disponibile pe pagina de internet www.customs.ro.

Plata taxelor de import şi a altor taxe (TVA) se poate efectua în principal în numerar, dar și cu card bancar la oficiile poștale cu asistență vamală în care au fost deja instalate terminale POS (ale autorității vamale).

Poșta Română – Comisionare vamală persoane fizice

Poșta Română oferă serviciu de comisionare vamală persoane fizice așa cum se poate observa pe site-ul lor. Tot ce trebuie să faci este practic să le dai o împuternicire celor de la poștă pentru a te reprezenta în relația cu ANAF Vamă, iar teoretic, produsul va ajunge la poșta de care aparții cu toate costurile aferente (TVA + taxe vamale (după caz)). Pe scurt, același proces pe care îl are și DHL.

De asemenea, începând cu 1 iulie 2021, pentru toate trimiterile poștale având valoare în vamă sub 150 de Euro ai căror destinatari împuternicesc Poșta Română pentru efectuarea formalităților vamale, nu se va mai percepe taxa de comisionariat de 20 de lei; va fi percepută taxa de prezentare la vamă de 8 lei, toate trimiterile poștale cu valoare redusă urmând a fi declarate și puse în libera circulație la nivelul Biroului de Schimb Internațional București și a fi îndrumate către oficiile de cartier pentru încasare taxe (prezentare la vamă +TVA) și distribuire.

Pe scurt, impact direct în acțiunile OLX (o bună parte din produsele de pe OLX de valoare sub 10$ provin de pe AliExpress și vândute la negru de bișnițari. De asemenea, dramă mare și pe grupul de Facebook Totul despre AliExpress.

În poza de mai jos, este experiența unui cumpărător de pe AliExpress cu comandă dată înainte de 1 iulie. Taxele au fost plătite la poștă pentru că mai mult ca sigur, la momentul achiziției, cei de la AliExpress nu aveau TVA-ul implementat.

taxe vamale china

Schimbări AliExpress începând cu 1 iulie

TVA-ul este încorporat în prețul produsului ceea ce înseamnă că, teoretic, nu ar mai trebui să fie plătit în țară.

taxe vamale tva aliexpress

Cum eviți drumul la Poșta Vamală – ÎMPUTERNİCİRE C.N. POŞTA ROMÂNĂ PENTRU REPREZENTARE DİRECTĂ

Te înscrii la serviciul Declaranți Vamali – Completezi o împuternicire, o singură dată, o trimiți pe e-mail către [email protected],  iar mai apoi achiți taxele direct la poșta de cartier, conform tabelului de mai jos și de acum încolo toate coletele îți vor ajunge la Oficiul Poștal de care aparții, fără a mai fi reținute în vamă.

Email:[email protected]
Telefon:0372 163 882/881
Program:L – V: 08.30 – 16.30

Concluzie, faci împuternicire, o singură dată, o dai pe mail conform instrucțiunilor detaliate mai jos, apoi achiți taxele direct la poștă, dacă e cazul.

Dacă fac vama singur, am nevoie de cod EORI?

Pentru cei care doresc să își facă procesul de vămuire singuri, nevoia codului EORI va exista. Chiar dacă până acum, necesitatea unui cod EORI depindea de la situație la situație pentru persoanele fizice, de la 1 iulie, este nevoie de acesta. Despre cum se creează un cod EORI am mai discutat noi.

3 thoughts on “De la 1 iulie, orice comandă extracomunitară este purtătoare de TVA”

  1. TVA-ul aferent produselor extracomunitare se plateste în țara în care acestea se pun în liberă circulație.
    Nu există nici un protocol sau acord încheiat între statele extracomunitare și UE care să precizeze că acestea pot încasa TVA-ul și apoi să-l vireze statului român.
    Singura problemă este că acele colete, multe de altfel, care vor fi eliberate de la oficiile poștale de cartier nu vor fi deschise, ca la oficiile cu asistență vamală și astfel vor intra în țară toate produsele interzise și prohibite, inclusiv droguri.

    Reply

Leave a Comment